Credinta vie sau credinta moarta

by George Danciu

Motto: „… va indemn sa luptati pentru credinta, care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna.”- Ep. Sf. Ap. Iuda

SUNTEM multumitori Domnului Dumnezeu pentru faptul ca in Romania, in USA si in multe alte tari, crestinismul are traditii pozitive. In Romania peste 90% dintre oameni se declara crestini, dar in USA, in ultimele decenii procentul e in scadere, fiind sub 50%, in continua scadere, si in Romania, ca si in multe tari vest europene de altfel.

Dar alarmant e faptul ca dintre cei declarati crestini, multi traiesc in incertitudine. Comportamentul lor nu arata ca ar fi crestini.

In anii primei “maturitati”, cand treptat am luat viata pe cont propriu, cand am pierdut si acea bruma mica de credinta, de preocupare, de rugaciune sau de cunoastere intr-o oarecare masura a religiei crestine, ii consideram “nebuni” pe credinciosii care traiau ca si cand ar avea un Dumnezeu viu, care ii vede in orice moment, un Dumnezeu de care se considerau dependenti in fiecare clipa!

Sa incercam sa trasam unele repere filosofice sau de credinta, inspirati si din opera lui Clive Staples Lewis (1898 –1963), scriitor si profesor de literatura la Universitatea din Oxford, insa filtrate in timp prin constiinta proprie.

Daca esti crestin, nu trebuie sa crezi ca toate celelalte religii sunt pur si simplu gresite in totalitate. Daca esti ateu, trebuie sa crezi ca ideea centrala din toate religiile lumii este pur si simplu o imensa greseala.Daca esti crestin, ai libertatea sa crezi ca toate aceste religii, chiar si cele mai bizare, contin cel putin un sambure de adevar.

A fi crestin inseamna si sa crezi ca acolo unde crestinii se deosebesc de celelalte religii, crestinismul are dreptate si ceilalti gresesc. La fel ca si in aritmetica – nu exista decat un singur raspuns corect la o adunare, si toate celelalte raspunsuri sunt gresite, dar unele dintre raspunsurile gresite sunt mai aproape de adevar decat altele.

Putem clasifica omenii, intr-o prima majoritate, cei care cred intr-un Dumnezeu oarecare sau in zei, si o alta majoritate, cei care nu cred. Cei care cred se clasifica, la randul lor, in mai multe subdiviziuni. Cei ce cred in Dumnezeu, pot fi impartiti potrivit cu felul de Dumnezeu in care cred. Exista doua idei. Una ar fi aceea ca El este mai presus de bine si rau, conceptie numita panteism. Cealalta idée este ca Dumnezeu este cu desavarsire bun sau drept, un Dumnezeu care se situeaza pe o anumita pozitie, care iubeste dragostea si uraste ura, care vrea ca noi sa ne comportam intr-un anumit fel si nu in altul- conceptie sustinuta de evrei, mahomedani si crestini.

Panteistii de obicei cred ca, intr-un fel, Dumnezeu insufletste universal la fel cum tu insufletesti propriul tau trup, ca universal aproape ca este Dumnezeu, asa incat daca nu ar exista universal, nu ar exista nici Dumnezeu si ca tot ce exista in universe este o parte din Dumnezeu. Ideea crestina este insa cu totul diferita: Crestinii cred ca Dumnezeu a inventat si a creat universul, la fel cum un om inventator creeaza o jucarie, un aparat, o nava, un robot. Inventatorul nu este inventia creata de el si el nu moare atunci cand lucrarea sa este distrusa. El a pus o parte din sine in creatia lui, dar aceasta nu inseamna decat ca toata opera s-a nascut in capul inventatorului nostru. Capacitatea lui de creatie nu sta in ceea ce a creat, ci ramane si este in el insusi. Asa am putea intelege mai usor cum aceasta diferenta intre panteisti si crestini este legata de cealalta. Daca nu iei in serios distinctia dintre bine sir au, atunci este usor sa spui ca tot ce se afla in lumea aceasta este o parte din Dumnezeu. Insa, daca socotesti ca unele lucruri sunt cu adevarat rele si ca Dumnezeu este cu adevarat bun, nu poti face afirmatii de felul celor de mai sus.

TREBUIE sa crezi ca Dumnezeu este separat de lume si ca anumite lucruri pe care le vedem in lume sunt contrare vointei Lui.

Cand panteistul este confruntat cu cancerul sau cu o mocirla, poate spune: “Daca ai putea vedea lucrul acesta din perspective divina, ti-ai da seama ca si lucrul acesta este Dumnezeu”. Crestinul raspunde: “Nu spune asemenea absurditati!” Crestinismul este o religie luptatoare. Crestinismul crede ca Dumnezeu a facut lumea, a creat Universul – ca spatiul si timpul, caldura si frigul, toate culorile si gusturile, toate animalele si plantele, sunt lucruri pe care Dumnezeu le-a nascocit in gandirea Sa, asa cum un om nascoceste o poveste. Dar crestinismul crede si faptul ca o multime de lucruri s-au stricat in lumea pe care a creat-o Dumnezeu si crede ca Dumnezeu insista, chiar foarte mult, ca noi sa indreptam acele lucruri.

Argumentul unor oameni impotriva existentei lui Dumnezeu este ca universul e prea crud si nedrept. Dar de unde avem noi ideea aceasta de drept si nedrept? Un om spune ca o linie este stramba numai daca are o idée oarecare ce inseamna o linie dreapta. Cu ce am comparat eu universul atunci cand am spus ca este nedrept?

In incercarea de a dovedi ca Dumnezeu nu exista – cu alte cuvinte, in incercarea de a dovedi ca intreaga realitate este lipsita de sens – ma vad fortat sa presupun ca o parte a realitatii, si anume, ideea mea de dreptate, are sens. In consecinta, ateismul se dovedeste a fi prea simplu. Daca intregul univers ar fi lipsit de sens, la fel cum, daca nu ar exista lumina in univers si, prin urmare, nu ar exista fapturi cu ochi, noi nu ne-am da seama niciodata ca este inttuneric. Intunericul ar fi lipsit de sens. Ceea ce e prea de tot!

Numele de “crestini” a fost dat pentru prima oara in Antiohia “ucenicilor” (Faptele apostolilor 11.26), celor care au acceptat invatatura apostolilor. Cand un om care accepta doctrina crestina traieste nedemn de ea, este mult mai clar daca spui ca el este un crestin nedemn decat sa spui ca nu este crestin.

SA PRESUPUNEM, ca intr-un colectiv de oameni, colegii afla de unul ca e crestin pocait, ca merge la o biserica evanghelica. De obicei il iau la intrebari. “Omule!”, zic ei. “Tu esti pocait? Doar n-ai innebunit?” “Da, sunt pocait”, raspunde impricinatul. Atunci incep toti sa-si bata joc de el. “Mergi duminica la biserica?” “Sigur!” “In fiecare duminica! Ai innebunit de tot?” “Nu, spune el, “ma duc si peste saptamana la rugaciune, lauda si inchinare!” “Omule, trebuie sa-ti fi pierdut mintile!” si incep sa improaste: “Popii, pastorii vostri, prostesc oamenii!” “Crestinismul a esuat, desi a trecut peste doua mii de ani” “Biblia e o mare absurditate! Se contrazice pe ea insasi, e scrisa de oameni. Au aparut si alte evanghelii, nimeni nu mai stie nimic!…” Pe scurt asupra pocaitului cad o ploaie de reprosuri si batjocuri. Dar el are o piele ca de elefant si lasa ca totul sa alunece peste el. “Daca asta-i atitudinea voastra fata de crestinism si crestini, presupun ca ati iesit toti din biserica?” Tacere . Apoi, unul, zice: “Ce inseamna sa iesi din biserica? Omule, si eu cred in bunul Dumnezeu! Tu faci sa para ca ai fi singurul crestin! Si eu cred in bunul Dumnezeu!” Atunci intervin si ceilalti: “De fapt, te arati ca si cum ai fi mai bun decat noi! Si noi suntem crestini! Si noi credem in bunul Dumnezeu!” Rolurile erau acum inversate. Dintr-odata ei striga la unison: “Si noi credem in bunul Dumnezeu! Si noi suntem crestini” Cand au terminat, cel chestionat, intreaba: “Atunci de ce va bateti joc de mine?” Raspuns: “ Ah, ne enervezi! Cu tine nu se ;poate discuta!”

Intelegeti, multi sunt totdeuna gata de batjocura: “de ce trebuie ca voi sa cititi Biblia?”, ca apoi sa zica: “O clipa, si noi suntem crestini!” Ce sa crezi despre asta? Nu e zguduitor?

Fata de Dumnezeu isi ingaduie cea mai mare incertitudine. Cand sunt pagani, cand sunt crestini. Nu-i asa? Ma tem ca cei mai multi dintre oamenii care-si zic crestini (“Si noi credem in bunul Dumnezeu!”) traiesc la fel in acest fel de nesiguranta si neclaritate.

A crede, si a te increde, e o diferenta. Cunoasteti, desigur, povestea urmatoare: <Un acrobat curajos, intr-o zi de “ Spectacol” traversase de mai multe ori peste “Cascada Niagara” pe un fir de sarma intins peste cascada. Era o diferen?? de nivel de 58 m, iar pe partea nord american? cascada are o latime de de 363 m, apele cascadei cad de la 21 m inaltime. Apoi a trecut plimband pe firul intins o roaba, dupa care intreaba spectatorii: “Ce credeti, pot trece purtand un om in roaba?” Toti raspund in cor: ”Da!” El zice: “Care doreste sa vina, primul?” Tacere! Nimeni nu are curajul. Vedeti diferenta intre a crede si in a te increde? Apoi, o fetita, zice ca ea crede ca o va putea trece fara probleme in roaba. Si a trecut-o. Dar fetita era fiica sa, si se incredea in tatal ei. Si copiii lui Dumnezeu, il cunosc pe Dumnezeu si se incred in El! >

Unii vin la Cristos crezand ca El nu-i va confrunta cu pacatul lor, ei raspund cu nerabdare, dar fara sa sesizeze gravitatea vinovatiei lor inaintea lui Dumnezeu, si fara dorinta de a fi eliberati din robia pacatului. Ei au fost inselati de o Evanghelie deformata. Li s-a spus ca vor fi mantuiti numai prin credinta, insa ei nu inteleg si nici nu poseda credinta adevarata. “Credinta” pe care se bazeaza ei, este doar o recunoastere intelectuala a unor adevaruri. Aceasta nu-i va mantui.

E necesara si pocainta (care e un dar de la Dumnezeu, impreuna cu credinta, nu pot fi separate, cine are pocainta, are si credinta; cine are credinta autentica de la Dumnezeu, are si pocainta).

“Ioan zicea dar noroadelor, care veneau sa fie botezate de el: Pui de naparci, cine v-a invatat sa fugiti de mania viitoare? Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra, si nu va apucati sa ziceti in voi insiva: Avem pe Avraam ca tata! Caci va spun ca Dumnezeu din pietrele acestea poate sa ridice fii lui Avraam. Securea a si fost infipta la radacina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun, este taiat si aruncat in foc. Noroadele il intrebau, si ziceau: Atunci ce trebuie sa facem? Drept raspuns, el le zicea: Cine are doua haine, sa imparta cu cine n-are nici una; si cine are de mancare, sa faca la fel. Au venit si niste vamesi sa fie botezati, si i-au zis: Invatatorului, noi ce trebuie sa facem? El le-a raspuns: Sa nu cereti nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit sa luati. Niste ostasi il intrebau si ei, si ziceau: Dar noi ce trebuie sa facem? El le-a raspuns: Sa nu stoarceti nimic de la nimeni prin amenintari, nici sa nu invinuiti pe nimeni pe nedrept, ci sa va multumiti cu lefurile voastre.”- Lc 3.7-14.

Pocainta este intoarcerea de la o cale rea, de la o viata care nu onoreaza, de la faptele care sunt opuse vointei lui Dumnezeu, de la minciuna si abuzuri, la faptele neprihanirii. Ioan Botezatorul nu-i boteza pe cei care nu erau “schimbati”, care nu faceau fapte vrednice de pocainta, umbland in neprihanirea data de pocainta.

Mie mi s-a intamplat, nu numai o data, de mai multe ori, sa falimentez in eforturile sustinute de a scapa de un pacat sau de o dependenta. M-am luptat neputincios un timp, poate zile si luni, pana am constatat falimentul deplin. Ti s-a intamplat si tie, nu-i asa? Dependenta de pornografie, alcool, minciuna, curvie, cleptomanie, e prinsa ca o caracatita de fiinta noastra atunci cand ne-am obisnuit sa-i facem voia. Cand, neputincios, am recunoscut inaintea lui Dumnezeu falimentul meu complet, El a fost Acela care mi-a scos „placerea” de a-i sta impotriva si a implini pacatul neascultarii.

Ce este cu neputinta la oameni, la Dumnezeu este cu putinta. Orbul Bartimeu, a strigat, Fiul lui David ai mila de mine, pacatosul. Numai El poate face ceva cand omul nu poate, cand el falimenteaza. Numai El poate restaura relatiile din familii, dintre sot-sotie, copii-parinti, om si om. Numai sangele Lui vindeca, elibereaza, numai El rascumpara si regenereaza fiintele noastre decazute si le ridica la o statura dupa voia Sa: ne recreeaza printr-o nastere de sus prin Cuvant si Sfant Duh, nascuti din nou la o viata plina de credinta si sens divin. GLORIE DOMNULUI!

Si Sf. Ap. Iacov spune ca credinta fara fapte este moarta si nu poate mantui.

„Fratii mei, ce-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca n-are fapte? Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca? Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana de toate zilele, si unul dintre voi le zice: Duceti-va in pace, incalziti-va si saturati-va! fara sa le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot asa si credinta: daca n-are fapte, este moarta in ea insasi. Dar va zice cineva: Tu ai credinta, si eu am faptele. Arata-mi credinta ta fara fapte, si eu iti voi arata credinta mea din faptele mele. Tu crezi ca Dumnezeu este unul, si bine faci; dar si dracii cred si se infioara! Vrei dar sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica? Avraam, parintele nostru, n-a fost el socotit neprihanit prin fapte, cand a adus pe fiul sau Isaac jertfa pe altar? Vezi ca credinta lucra impreuna cu faptele lui, si, prin fapte, credinta a ajuns desavarsita. Astfel s-a implinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, si i s-a socotit ca neprihanire; si el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Vedeti dar ca omul este socotit neprihanit prin fapte, si nu numai prin credinta. Tot asa, curva Rahav: n-a fost socotita si ea neprihanita prin fapte, cand a gazduit pe soli si i-a scos afara pe alta cale? Dupa cum trupul fara duh este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta.”- Iacov 2.14-26

Credinta inseamna pur si simplu si crez, a accepta sau a considera adevarate doctrinele crestinismului.

Cineva a dat odata o definitie inspirata: “credinta se bazeaza pe ratiune si e superioara acesteia”.

Presupunem, de obicei, ca mintea omeneasca este guvernata in intregime de ratiune. Dar nu e chiar asa. Ratiunea mea este convinsa cu desavarsire de dovezi veritabile ca anestezicele nu ma asfixiaza si chirurgii bine pregatiti nu nu incep operatia decat dupa ce pacientul este inconstient. Dar asta nu schimba faptul ca atunci cand ei ma pun pe masa si imi pun pe fata oribila masca, o panica copilareasca se declanseaza in mine. Incep sa ma gandesc ca ma voi asfixia si mi-e teama ca ei vor incepe sa ma taie inainte de a fi anesteziat complet. Cu alte cuvinte imi pierd credinta in anestezice. Nu ratiunea este cea care imi fura credinta: dimpotriva, credinta mea este bazata pe ratiune. Imaginatia si emotiile sunt cele care imi fura credinta. Batalia este data intre credinta si ratiune, de o parte, si emotii si imaginatie, de cealalta parte. Sunt zeci de situatii asemnatoare. Daca luam cazul unui baiat care invata sa inoate. Ratiunea lui stie perfect de bine ca un corp omenesc nesprijinit nu se scufunda neaparat in apa; el a vazut zeci de oameni care plutesc si care inoata. Dar problema este daca el va putea continua sa creada lucrul acesta atunci cand instructorul lui isi va retrage mainile si il va lasa fara sprijin in apa – sau daca va inceta sa creada, daca va fi cuprins de frica si se va scufunda. La fel se intampla si cu crestinismul. Credinta este arta de a ramane langa lucrurile pe care ratiunea le-a acceptat candva, de a fi statornic in ciuda emotiilor schimbatoare, pentru ca emotiile se vor schimba, care motive le accepta ratiunea. Razvratirea emotiilor impotriva eului tau real vor veni in orice caz. Trebuie sa inveti sa-ti controlezi starile sufletesti cand “ies din linie”, altfel nu vei putea fi un crestin veritabil si nici macar un ateu veritabil, ci doar unul care fluctueaza, ale carui crezuri depend in realitate de starea vremii sau de starea digestiei sale. Trebuie sa facem exercitii de antrenament in dezvoltarea deprinderii noastre de a crede.

Primul pas este recunoasterea ca starile tale sufletesti se schimba. Urmatorul pas este sa te asiguri ca , daca ai acceptat candva crestinismul, doctrinele lui principale trebuie sa fie aduse in fiecare zi, inaintea gandirii tale constiente. Acesta este motivul pentru care sunt atat de importante pentru viata crestina rugaciunile zilnice, citirea zilnica a Bibliei si mersul la biserica. Noi trebuie sa ne aducem permanent aminte ce credem. Nici aceasta credinta si nici alta nu vor ramane automat vii in minte. Ele trebuie sa fie hranite. Cei care au parasite biserica (adunarea) au alunecat incet, incet, intrerupand exercitiul credintei.

Oamenii care au o credinta in Dumnezeu, pot avea in minte ideea examenului sau a targului, pana cand devin crestin. Primul rezultat al crestinismului real este ca spulbera aceasta idee. Unii isi inchipuie ca avem un Dumnezeu naiv, dar, desigur, El stie totul desprea aceasta, dar tocmai aceasta idee este spulberata de crestinism. Dumnezeu a asteptat momentul in care vei descoperi ca este imposibil sa meriti o nota de trecere la examen sau sa poti sa-L faci pe El sa-ti datoreze ceva. Apoi urmeaza o noua descoperire. Orice inzestrare pe care o ai, puterea ta de a gandi sau de a-ti misca mainile si picioarele, iti este data de Dumnezeu. Daca ti-ai dedica fiecare moment din viata ta in exclusivitate pentru a-L sluji pe El, nu ai putea sa-I dai nimic, care, intr-un sens sa nu fi fost deja al Lui. E asa cum tu, ca tata, ii dai copilului tau 50$ sa-ti ia un cadou de ziua ta! Totul este foarte bine si foarte frumos, dar numai un cretin ar putea crede ca tatal este indatorat cu 50 $ in aceasta tranzactie. Abia dupa ce a inteles aceste cateva lucruri si descoperiri, Dumnezeu poate lucra cu adevarat in el, abia atunci incepe adevarata viata si este treaz.

“Si iata ca o femeie pacatoasa din cetate a aflat ca El era la masa in casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, si statea inapoi langa picioarele lui Isus si plangea. Apoi a inceput sa-I stropeasca picioarele cu lacrimile ei, si sa le stearga cu parul capului ei; le saruta mult, si le ungea cu mir.”-Luca 7.37-38

Domnul Isus intr-o pilda ii prezinta fariseului Simon ca celui ce I s-a iertat mult (datoria), va iubi mai mult. Femeia pacatoasa a gresit mult, i s-a iertat mult, il iubeste mult pe Domnul Isus: ” a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, si statea inapoi langa picioarele lui Isus si plangea. Apoi a inceput sa-I stropeasca picioarele cu lacrimile ei, si sa le stearga cu parul capului ei; le saruta mult, si le ungea cu mir.” Fariseul nu se simte dator, nu si-a descoperit falimentul, ca nu a vut nimic fara sa primeasca prin har de la Dumnezeu, nici faptul ca in Dumnezeu avem viata, fiinta si miscarea, ca suntem din neamul Lui (Fapte 17.28). Simon inca nu are ochii spirituali deschisi sa vada ca tot ce avem ii datoram Lui Dumnezeu: duhul de viata, trupul, abilitatile, inteligenta, constiinta.

“Cine dintre voi, daca are un rob, care ara sau paste oile, ii va zice, cand vine de la camp: Vino indata, si sezi la masa? Nu-i va zice mai degraba: Gateste-mi sa mananc, incinge-te, si slujeste-mi pana voi manca si voi bea eu; dupa aceea, vei manca si vei bea si tu? Va ramane el indatorat fata de robul acela, pentru ca robul a facut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot asa si voi, dupa ce veti face tot ce vi s-a poruncit, sa ziceti: Suntem niste robi netrebnici; am facut ce eram datori sa facem.”, Luca 17.7-10

Pe Dumnezeu il intereseaza sa fim oameni de o anumita calitate, sa fim asa cum ne-a vrut El. Daca suntem intr-o relatie buna cu El, atunci vom fi in relatie buna si unii cu altii; la fel cum daca toate spitele unei roti sunt potrivite bine in butuc si obada este clar ca vor fi in pozitie corecta una fata de cealalta. Cata vreme te gandesti la Dumnezeu ca la un examinator care te verifica la lucrarea scrisa sau te gandesti la El ca parte opusa intr-un contract, cata vreme te gandesti la pretentii si revendicari intre tine si Dumnezeu- inca nu ai o relatie buna cu El. Intelegi gresit despre sine si ce este Dumnezeu. Nu poti intra, intr-o relatie corecta, cu El pana cand nu descoperi realitatea propriului faliment.

Intoarcerea la Dumnezeu nu o poate face omul. Fiecare, daca doreste mantuirea, trebuie doar sa-I declare: “Tu trebuie sa faci aceasta. Eu nu pot”.

Asa cum sunt, la Tine vin,

Putere n-am, Tu-mi fii sprijin,

Ma spala-n sangele-Ti divin:

O, Mielule, eu vin, eu vin

Apostolul Pavel ii spune lui Timotei sa inflacareze darul pus de Dumnezeu in El, darul credintei.

“Imi aduc aminte de credinta ta neprefacuta, care s-a salasluit intai in bunica ta Lois si in mama ta Eunice, si sunt incredintat ca si in tine. De aceea iti aduc aminte sa inflacarezi darul lui Dumnezeu, care este in tine prin punerea mainilor mele.”-2 Timotei 1.5-6

Pavel se declara apostolul si propovaduitorul venit “ ca sa invat pe Neamuri credinta si adevarul.”, 1 Timotei 2.7. Adica adevarata credinta, dupa cum am mai spus este dar de la Dumnezeu, se primeste, dar se si invata, impreuna cu adevarul. De aceea scrie in Biblie “Ferice de cine citeste si asculta” (implineste) ceea ce scrie in Sf. Scriptura (Apoc 1.3).

Sa ne aducem aminte de eroii credintei din cartea proorocului ”Daniel”. Daniel si alti tineri evrei, afalti in captivitate in Babilon, s-au hotarat sa asculte de Dumnezeu, indiferent de circumstante.

Ei si-au pastrat obiceiurile lor, mancarea lor, rugaciunea, credinta lor nestramutata ca Dumnezeu e cu ei si-i ajuta in orice necaz.

“Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale imparatului si cu vinul pe care-l bea imparatul, si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce.“ –Daniel 1.8

Atunci cand imparatul Nebucadnetar a ridicat un chip de aur in valea Dura din tinutul Babilonului, plini de credinta, trei tineri, nu s-au inchint acelui chip la porunca imparatului, desi urma sa fie aruncati in cuptorul aprins.

“Sadrac, Mesac si Abed-Nego au raspuns imparatului Nebucadnetar: Noi n-avem nevoie sa-ti raspundem la cele de mai sus. Iata, Dumnezeul nostru, caruia ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta, imparate. Si chiar de nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului de aur, pe care l-ai inaltat! ….. Fiindca porunca imparatului era aspra si cuptorul era neobisnuit de incalzit, flacara a ucis pe toti oamenii, care aruncasera in el pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego. Dar acesti trei oameni: Sadrac, Mesac si Abed-Nego, au cazut legati in mijlocul cuptorului aprins. Atunci imparatul Nebucadnetar s-a inspaimantat, si s-a sculat repede. A luat cuvantul, si a zis sfetnicilor sai: N-am aruncat noi in mijlocul focului trei oameni legati? Ei au raspuns imparatului: Negresit, imparate! El a luat iarasi cuvantul si a zis: Ei bine, eu vad patru oameni umbland slobozi in mijlocul focului, si nevatamati; si chipul celui de al patrulea seamana cu al unui fiu de dumnezei! “–Daniel 3.

Sunt cunoscuti Nicolae Steinhardt, Vintila Horea, Corneliu Coposu si multi oameni de marca dintre romanii aruncati in inchisoare, care L-au cunoscut pe Cristos in exil.

Nicolae Steinhardt (1912 – 1989): fost scriitor, publicist, critic literar si jurist roman, originar din Pantelimon, judetul Ilfov. De origine evreiasca, s-a convertit la religia crestina ortodoxa in inchisoarea de la Jilava. Este autorul unei opere unice in literatura romana, “Jurnalul fericirii”, sau o traire avandu-L in prim plan pe Dumnzeu.

Vintila Horia (1915-1992): fost diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet si romancier român. El este singurul romancier roman care a obtinut prestigiosul premiu literar francez Goncourt in 1960 pentru romanul “Dieu est né en exil”- (Dumnezeu s-a nascut în exil).

In exil multi oameni L-au aflat si L-au primit in viata lor intima pe Domnul Isus Cristos, ca Domn si Mantuitor. Acolo aveau timp si minima deschisa, erau mai sensibili la cele “vesnice” si au acceptat sa auda Cuvantul din Biblie care este “trimis” de Dumnezeu pentru oameni.

In Genesa, la un moment dat patriarhul Iacov, peste noapte ramane singur in vadul Iabocului, in fata lui Dumnezeu. A fost un moment de rascruce pentru el. S-a luptat cu un inger venit de la Dumnezeu, dar s-a agatat de El si a cerut sa nu plece pana il va binecuvanta. Asa au procedat si cei care L-au primit in inchisoare. Toti au declarat ca numai credinta i-a tinut in viata ani de zile in conditii vitrege, inumane. In singuratatea inchisorii, au avut sansa alegerii: acceptarea sau respingerea lui Dumnzeu. Acceptandu-L, si-au declarat falimentul, neputinta: “Tu trebuie sa faci aceasta schimbare in viata mea. Eu nu pot”.

“Credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Cristos.“, cf. Ep. Catre Romani 10.17

AZI am urmarit un videoclip in care era o scurta povestire despre un copil care a murit de cancer. Mama copilului se intreba unde se afla atunci Dumnezeu, unde era dragostea Sa proverbiala. Se spune ca insusi copilul i-ar fi scris mamei cu pixul lui Dumnezeu ce se intamplase. Isi indemna mama sa nu-i planga de mila, ca-i e mult mai bine langa Domnul, la masa Lui. I-a dat si raspunsul unde era Dumnezeu atunci: Dumnezeu era in acelasi loc unde a fost si cand Fiul Sau era rastignit pe Cruce, pentru pacatele si vinovatia noastra. Dragostea Sa e neschimbata si la indemana tuturor celor care o accepta, celor care capituleaza inaintea Sa.

“Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. Oricine crede in El, nu este judecat; dar cine nu crede, a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita Lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele.
Cine crede in Fiul, are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.”, cf. Ioan 3.14-19, 36

http://www.youtube.com/watch?v=qKod2HmpSco&feature=related

„Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.”, cf. Evrei 11.6

N-ati vrea si Dvs. sa-i spuneti lui Dumnezeu: “Tu trebuie sa faci aceasta schimbare in viata mea. Eu nu pot”.

Si El va gasi modul cum sa rezolve problema credintei vii (data sfintilor odata pentru totdeauna) si a destinului D-voastra. GLORIE DOMNULUI!

Asa cum sunt, la Tine vin,

Putere n-am, Tu-mi fii sprijin,

Ma spala-n sangele-Ti divin:

O, Mielule, eu vin, eu vin

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s