"Vino după Mine", i-a răspuns Isus, "şi lasă morţii să-şi îngroape morţii."
Evanghelia lui Matei, 8.22
În vremurile pe care le trăim, mai mult ca altădată, oamenii se încred în ei înșiși mult mai mult decât ar trebui, asta pe de o parte. Acum toți suntem specialiști în ce vrei și ce nu vrei. Toți se cred profesori, doctori și ingineri, toți sunt antrenori și fac echipa, toți sunt teologi și dau doctrina.
Când am cântat cu inima uşoară,
Fără de griji un cântec alintat,
Mi se părea că îngerii coboară
În ritmul veseliei de chitară ...
Ştiu însă azi că-atuncea n-am cântat!
Dar când am fost cu inima mâhnită,
Sub cruce apăsat şi-mpovărat,
N-a fost nici melodie strălucită,
Nici vers de poezie iscusită...
Dar ştiu acum că-atuncea am cântat!
Când am cântat ca să se-audă bine,
Un al treilea motiv pentru care rugăciunea este atât de dificilă, este că ea pare să nu aibă nimic de a face cu rezultatele reale.
Cred din toată inima în răspunsul la rugăciune. Dar fiecare din noi avem suficientă experiență să ne dăm sema că răspunsurile la rugăciune nu vin în forma și mai ales la timpul dorit de noi. M-am rugat mult înaintea unor predici și au ieșit rău.
Îmi aduc amite că în primii ani de studenție am avut într-o noapte o durere înfiorătoare de măsele. Durerea m-a sculat în miez de noapte și am alergat la o clinică de urgențe, care era, bineînțeles închisă. Nici un medicament ce-l găsisem la colegii mei prin geamantane nu folosea la nimic. Am apelat atunci la rugăciune. Eram de curând întors la Domnul.
„Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui” (Luca 11:1)
Cea mai comună și cea mai dificilă dintre toate activitățile creștinului, este fără îndoială rugăciunea. De adevărul acesta mă conving în fiecare dimineață când încerc să încep ziua cu Dumnezeu. Nici o altă activitate nu-mi stârnește atâta frustrare și neputință, dar nici atâta încântare și pace sufletească.
